marți, 6 iulie 2010

si costă ieftin...aproape ieftin...


 







paradox capitalist (n.r. "capitalist"=locuitor al Capitalei [conf. Nae Caţavencu] ): în timp ce ultimele relicve ale epocii aurite îşi pierd dinţii în apartamente spaţioase din centrul urbei, studenţimea se ofileşte în magherniţe prin mahalale.






nu daţi la nime' drumu-n drum

vineri, 23 aprilie 2010

"vezi leaganul? vezi pisica?"


nu prea ai cum să le vezi. pentru că nu e nici un legan şi nici o pisică. în fapt se poate să nu fie nimic. nici macar o amărâtă de minciună care să îţi înfierbânte imaginaţia. sau poate că tocmai ăsta e secretul. să construieşti tu leagănul, să vezi pisica. să ţi-o imaginezi întinzându-se leneşă în lumina soarelui de amiază. 

ca să nu vorbesc de una singură, luaţi de aici link: bla bla

a...şi ca să nu uit. eu nu cred că de curiozitate a murit felina simandicoasă. mai degrabă aş crede că a murit de râs.


joi, 4 februarie 2010

pauză de la făcut bagaje...o ţigară, o muzică, "ceva elegant, de bun simţ"- vorba ţigănosului alcoolizat din 97;

Update pentru cei care ascultă doar S.H.E de la IAMX, My sweet prince de la Placebo, 505 de la Mokeys, One de la Metallica (aţi ptins ideea), adică pentru maniaco-depresivi: NU(repet) nu ascultaţi albumul ăsta de la Fever Ray. It's iviiiiil, i tell ya.
În continuarea programului obişnuit trebuie să spun că s-a dus şi sesiunea asta -pe apa sâmbetei,pe copcă şi, desigur, bou şi s-a întors vacă. Ar fi de menţionat că a fost o sesiune eStrem de obositoare şi solicitantă...a mă scuzaţi...mi se şopteşte în cască ceva..a,..am înţeles, nu despre sesiunea aia voiam să vorbesc acum. Anyway, pe finalu sesiunii mi-am făcut o bucurie şi am mers la concert la The Parlotones. Lume puţină şi lipsită de entuziasm (la început), locaţie...ziceţi voi cum (Biserica de argint,decât) şi fiţe în limitele accepţiunii mele. Lăsând astea la o parte concertul a fost foarte tare. Băieţii ştie ce face. So:de ascultat!
Pe final, pentru urechile prea-cinstiţilor cititori avem ASTA. Enjoy!

joi, 28 ianuarie 2010

morning, keep the streets empty for me


there's no room for innocence

take me home before the storm



primele raze de lumină abia pătrundeau prin jaluzele. camera ramăsese încremenită în propiul haos şi părea că va rămâne aşa, indiferentă la trecerea timpului. dezordinea şi adunătura de obiecte stranii de pe covor completau tabloul unei nopţi-dezastru. pahare pe jumătate golite, vărsate sau lăsate la întâmplare, desene ciudate pe pereţi, tuburi de pastile şi sticle de vin, resturi de ţigări şi fel de fel de sticluţe şi borcănele aruncate aiurea.... pe fotoliul învechit şi pe jumătate dezmembrat stătea aruncat un televizor ce rula încontinuu acelaşi program de ştiri. într-un colţ se desluşea o grămăjoară ciudată formată din pene, creioane şi panglici colorate. pe măsură ce lumina îşi făcea loc în cameră, dezvăluind proporţiile dezordinii, puteai vedea pe un scaun o siluetă ciudată ce stătea în picioare cu capul plecat, cu mâinile întinse, murmurând un fel de descântec nedesluşit. era un tablou straniu. să vezi ciudăţenia aceea stând în faţa ferestrei deschise, dând piept cu gerul de afară, prinsă cu totul în propria transă.

păstrând acelaşi ritm al mişcarilor ritualice şi îngânând necontenit ciudatul cântec silueta s-a întors cu faţa către răsărit. a ridicat mâinile înspre tavan, privind la portretul desenat pe tavan. în clipa următorare s-a aprins în jurul scaunului un cerc de lumânări albe, iar cântecul murmurat s-a auzit tot mai tare, în timp ce de afară se pornise un vânt năprasnic. cu cât vârtejul se înteţea, muzica se auzea tot mai clară şi mai pătrunzătoare......

primele raze de lumină abia pătrundeau prin jaluzele.bărbatul de pe canapea s-a trezir şi a început să privească buimăcit prin cameră. s-a uitat la ceas, a închis televizorul şi a plecat, lăsând camera pradă liniştii şi monotoniei.



i will never disappear

forever i'll be here...........






miercuri, 30 decembrie 2009

8 reguli simple pentru a trece cu bine peste sărbătorile de iarnă.

evident că nu o să găsiţi nici un ghid în rândurile de mai jos.
[nu prea îmi place să dau peste casuţa asta goală de la blogger, dar asta este.]
se făcea că a trecut crăciunul cu ale sale blamate mese şi dezmăţuri de natură alcoolică. se făcea că după un drum oribil ( subliniez: oribil) cu microbuzul, un leşin anticipat (da, leşin, pentru că atunci când oboseala îşi spune cuvântul în cazul meu nu se poate vorbi de aţipit/adormit, aşa cum li se întamplă altora. se poate orbi despre leşin. direct. total.) şi după multe, multe ţigari şi cafele consumate împreună cu mami, ei bine, se făcea că mi-a dat prin cap să îmi pun bilanţul lui 2009 aicişa pe blog. că doar blogger'ul e mare şi milostiv. e drept, trebuie să o recunosc, m-a inspirat postarea lui Vlad aka za chief, dar asta-i altă poveste.
2009. presupun că dacă o să îmi scriu aici bucuriile şi eşecurile acestui an şi o să fac şi o listă cu promisiuni pentru anul următor am mai multe şanse să.... să ce?
să vedem.
ar fi în primul rand trei locuri de muncă prin care am trecut. nu spun că ar fi fost al naibii de amuzant şi în nici un caz că am câştigat pe undeva un salariu (hmm să îi zic rezonabil pentru standardele studenţeşti?) nu zic. trec doar în catastif şi treaba asta.
că am reuşit să iau examnenul al irp si la petcu şi am luat prag la încercarea de a obţine permisul auto? să zicem.
două momente extrem de importante ar fi următoarele trei:
rev'ul la sibiu, escapada la mare şi concertul IAMX.
toate trei se leagă....nu ştiu cum. nu ştiu prin cine. sau poate că ştiu dar despre asta nu se vorbeşte pe blog. nu e frumos. manierele mele de pension nu îmi permit.
sau poate faptul că în momentul de faţă sunt [prea] fresh şi e posibil să nu fiu elocventă în măsura în care mi-aş dori să fiu. pam pam.
episodul Sibiu.....nu are rost să pomenesc.
în schimb mini vacanţa în vamă şi concertul....awwwww. (a se citi butterflies in mi stomach)
ar mai fi de menţionat aici şi beţia cruntă post-rev, despre care nu ezit sa spun că poate fi catalogată drept un episod ruşinos în viaţa oricui.una peste alta....a fost frumos.
aaa...să nu uit. să nu uit să pomenesc faptul că anul acesta am avut parte de un crăciun (aproape ) cum mi l-am dorit. chiar clişeistic aş putea spune. cu multă zăpadă, cu vin fiert (with extra sugar) cu două pisici leneşe şi grase pe lângă mine, multă zăpadă, râsete şi veselie. a, da şi colindători. colindători aka copilasi de 9,10 ani îmbujoraţi şi fericiţi.
m-am răzgandit în ceea ce priveşte promisiunile pe 2010. nu o să le arunc aici. o să mi le spun mie şi poate, cine stie? cuiva drag.
drag de tot. care s-a încăpăţânat să facă din plecarea înspre Bucureşti un eveniment mult aşteptat. (de către mine evident). se iartă, pentru că, în schimb a făcut ca anul ăsta să fie cel mai frumos de până acum.
so...what can i say now? nimic în afară de distracţie plăcută în toate locaţiile fără net în care o sa ajungeţi şi cam atât.

duminică, 20 decembrie 2009

the sweet delays



Every touch is sacred, when they leave the room....


se pare ca s-a facut decembrie afară. se pare că s-a făcut şi frig şi viscol. parcă ar fi vreme de mers pe pârtie sau de stat la Tătuca la o cana de ceai negru cu lapte. să fie şi o tablă sau un whist...cine mai stie? sau poate că o fugă în Vamă să vedem marea iarna...

trecând peste această introducere haotică, rămâne ideea că a venit vacanţa şi că se cam termină şi anul ăsta. (ceea ce nu o să vedeţi, cu siguranţă, în continuare este un bilanţ pe 2009. şi nici planuri măreţe pentru "anul ce va să vie".)


ciudate zilele astea cu viscol şi zăpadă! ciudate tare! dar cel mai ciudat lucru este senzaţia de linişte care s-a aşternut peste toate cum s-a făcut seară şi cum s-a lăsat frigul de tot. îmi place să văd Bucureştiul aşa. nins. îngheţat. îmi place să mă uit copacii din părculeţ, la casele de lângă blocul meu (case care au deja tot felul de beculeţe şi decoraţiuni puse pe la geamuri şi uşi), la leagănele acoperite de zăpadă şila felinarele cu lumina gălbuie. e clar că oraşul văzut aşa cum e seara nu are nici un farmec în timpul zilei. e atît de agitat şi de stresant încât elemente precum zăpada sau ploaia îl fac să pară de nesuportat. e mult mai liniştitoare imaginea asta de colos amorţit sub gheaţă.


ce ar mai rămâne de făcut, acum că nu sunt nici la munte, nici lângă cana de ceai? mai deschidem radioul, mai punem o muzică, mai aruncăm un lemn pe foc....mai privim la ninsoarea de afară...şi ne punem pe aşteptat. poate că voi îl aşteptaţi pe "moshu"! eu o să aştept să treacă euforia asta a "sărbătorilor în familie" şi să revină oamenii la sentimente mai bune de genul ieşit în lume, socializare, discuţii şi tot aşa. până una alta o să merg să îmi fac o cafea neagră şi bună să vedem cum se mai schimbă perspectivele.