miercuri, 30 decembrie 2009

8 reguli simple pentru a trece cu bine peste sărbătorile de iarnă.

evident că nu o să găsiţi nici un ghid în rândurile de mai jos.
[nu prea îmi place să dau peste casuţa asta goală de la blogger, dar asta este.]
se făcea că a trecut crăciunul cu ale sale blamate mese şi dezmăţuri de natură alcoolică. se făcea că după un drum oribil ( subliniez: oribil) cu microbuzul, un leşin anticipat (da, leşin, pentru că atunci când oboseala îşi spune cuvântul în cazul meu nu se poate vorbi de aţipit/adormit, aşa cum li se întamplă altora. se poate orbi despre leşin. direct. total.) şi după multe, multe ţigari şi cafele consumate împreună cu mami, ei bine, se făcea că mi-a dat prin cap să îmi pun bilanţul lui 2009 aicişa pe blog. că doar blogger'ul e mare şi milostiv. e drept, trebuie să o recunosc, m-a inspirat postarea lui Vlad aka za chief, dar asta-i altă poveste.
2009. presupun că dacă o să îmi scriu aici bucuriile şi eşecurile acestui an şi o să fac şi o listă cu promisiuni pentru anul următor am mai multe şanse să.... să ce?
să vedem.
ar fi în primul rand trei locuri de muncă prin care am trecut. nu spun că ar fi fost al naibii de amuzant şi în nici un caz că am câştigat pe undeva un salariu (hmm să îi zic rezonabil pentru standardele studenţeşti?) nu zic. trec doar în catastif şi treaba asta.
că am reuşit să iau examnenul al irp si la petcu şi am luat prag la încercarea de a obţine permisul auto? să zicem.
două momente extrem de importante ar fi următoarele trei:
rev'ul la sibiu, escapada la mare şi concertul IAMX.
toate trei se leagă....nu ştiu cum. nu ştiu prin cine. sau poate că ştiu dar despre asta nu se vorbeşte pe blog. nu e frumos. manierele mele de pension nu îmi permit.
sau poate faptul că în momentul de faţă sunt [prea] fresh şi e posibil să nu fiu elocventă în măsura în care mi-aş dori să fiu. pam pam.
episodul Sibiu.....nu are rost să pomenesc.
în schimb mini vacanţa în vamă şi concertul....awwwww. (a se citi butterflies in mi stomach)
ar mai fi de menţionat aici şi beţia cruntă post-rev, despre care nu ezit sa spun că poate fi catalogată drept un episod ruşinos în viaţa oricui.una peste alta....a fost frumos.
aaa...să nu uit. să nu uit să pomenesc faptul că anul acesta am avut parte de un crăciun (aproape ) cum mi l-am dorit. chiar clişeistic aş putea spune. cu multă zăpadă, cu vin fiert (with extra sugar) cu două pisici leneşe şi grase pe lângă mine, multă zăpadă, râsete şi veselie. a, da şi colindători. colindători aka copilasi de 9,10 ani îmbujoraţi şi fericiţi.
m-am răzgandit în ceea ce priveşte promisiunile pe 2010. nu o să le arunc aici. o să mi le spun mie şi poate, cine stie? cuiva drag.
drag de tot. care s-a încăpăţânat să facă din plecarea înspre Bucureşti un eveniment mult aşteptat. (de către mine evident). se iartă, pentru că, în schimb a făcut ca anul ăsta să fie cel mai frumos de până acum.
so...what can i say now? nimic în afară de distracţie plăcută în toate locaţiile fără net în care o sa ajungeţi şi cam atât.

duminică, 20 decembrie 2009

the sweet delays



Every touch is sacred, when they leave the room....


se pare ca s-a facut decembrie afară. se pare că s-a făcut şi frig şi viscol. parcă ar fi vreme de mers pe pârtie sau de stat la Tătuca la o cana de ceai negru cu lapte. să fie şi o tablă sau un whist...cine mai stie? sau poate că o fugă în Vamă să vedem marea iarna...

trecând peste această introducere haotică, rămâne ideea că a venit vacanţa şi că se cam termină şi anul ăsta. (ceea ce nu o să vedeţi, cu siguranţă, în continuare este un bilanţ pe 2009. şi nici planuri măreţe pentru "anul ce va să vie".)


ciudate zilele astea cu viscol şi zăpadă! ciudate tare! dar cel mai ciudat lucru este senzaţia de linişte care s-a aşternut peste toate cum s-a făcut seară şi cum s-a lăsat frigul de tot. îmi place să văd Bucureştiul aşa. nins. îngheţat. îmi place să mă uit copacii din părculeţ, la casele de lângă blocul meu (case care au deja tot felul de beculeţe şi decoraţiuni puse pe la geamuri şi uşi), la leagănele acoperite de zăpadă şila felinarele cu lumina gălbuie. e clar că oraşul văzut aşa cum e seara nu are nici un farmec în timpul zilei. e atît de agitat şi de stresant încât elemente precum zăpada sau ploaia îl fac să pară de nesuportat. e mult mai liniştitoare imaginea asta de colos amorţit sub gheaţă.


ce ar mai rămâne de făcut, acum că nu sunt nici la munte, nici lângă cana de ceai? mai deschidem radioul, mai punem o muzică, mai aruncăm un lemn pe foc....mai privim la ninsoarea de afară...şi ne punem pe aşteptat. poate că voi îl aşteptaţi pe "moshu"! eu o să aştept să treacă euforia asta a "sărbătorilor în familie" şi să revină oamenii la sentimente mai bune de genul ieşit în lume, socializare, discuţii şi tot aşa. până una alta o să merg să îmi fac o cafea neagră şi bună să vedem cum se mai schimbă perspectivele.

vineri, 4 septembrie 2009

all the big places in green, all the bad places in blue...


băăăi. ce chestie! s-a stricat vama:
într-adevar. avem una bucată pistă de biciclişti şi una bucată pistă pietonală şi gata. s-a stricat vama. nu mai e cum era. pe bune?
nu mai zic nimic în plus pentru că nu vreau sa îmi alung chill-ul şi zgomotul valurilor din urechi.

luni, 24 august 2009

la naiba, fatah...vedeam lucruri..cum să îţi spun? oribile


pe bune? wow! ce...trist. ştiu că a mai trecut valul noutăţilor despre generaţia "yeey...pastileeeee" dar nu mă pot abţine. la urma urmei, d'aia avem blog. mă uitam la declaraţia asta dată de pe patul de spital de catre o tânară de doar 18 ani, atrasă de mirajul drogurilor(legale!) şi împinsă de curiozitate în ceea ce s-a dovedit a fi,probabil so far, ceva..oribil. m-a dărâmat moral partea în care a început să explice că ar fi vrut să se roage, da' nu-şi mai amintea nici măcar Tatăl Nostru. cea mai amuzantă chestie e să te gândeşti la reacţia mamelor. să vezi o gospodină de aia cât uşa, cu baticul căzut într-o parte, care îşi aşteaptă odorul să vină de la spital. sărmana victimă a drogurilor (legale!) intră spăşită pe uşă.

-Săru-mâna mamă!

-...

fata îşi face de lucru prin cameră, în timp ce mami o pândeşte cu coada ochiului. într-un final se postează în tocul uşii şi începe interogatoriul:

-Şî, ia zâ măi...te droghezi, ei?

- Da', nu mămică...sî ştii că eu nici nu pre am vrut aşa, şî sâ ştii câ nici măcar nu mi-o plăcut. io m-am dus la Roxana câ o zis câ o sâ ni uităm la filmi..şâ câ...nah..măi stăm şâ noi di vorbâ, ca fetili.

-Măi tu să îmi spui mie cini o fost acela care v-o prostit, măi. câ ma duc şâ...şâ îl fărm cu mâna mea. şâ n-ave tu grijă că ţ-o furi şâ tu di la tac'tu. stăi numa sâ sâ întoarcă di la fabrică. câ o plecat dimineaţă nervos şâ o zis câ vorbiţi când ajungi acasă.

-Da' mămică ti rog sâ mă crezi câ.....eu numa aşa di curiozitate..sâ...

-Di curiozitati?! pâi di curiozitate mani-poimâni îmi aduci un copchil la uşâ. ş'ai sâ spui câ..."mămică..da' io nu aşa şâ pi dincolo"

mno..cam ceva de genu. şi probabil ca discuţia se soldează în mod obligatoriu "şâ cu o părechi bunâ di palme"...aşa, for the flavour.

toată tărăşenia ar putea porni de aici.
am uitat să menţionez că, probabil, următorul pas ar fi să o ducă pe fătucă la preot să se spovedească, pentru că la un moment dat una dintre ele spune că avea nişte "gânduri..oribile". sau poate a vrut să zică...gânduri necurate?!

marți, 18 august 2009

spun...

a.k.a spun
pentru ca toată lumea are o definiţie pentru blogging. pentru că toţi în afară de
mine se pricep la scris. pentru ca e aiurea să îţi împarţi preferinţele muzicale cu o mână de oameni care îşi aruncă privirea pe blogul tău. pentru că mi se pare că melodia şi clipul merg mai mult decât bine împreună. pentru că...


King Rat - by Heath Ledger!
by HatakTRAILERS

sâmbătă, 1 august 2009

despre răcoarea dimineţii şi farmecul luminii blânde a răsăritului. sau 'tha fuck?!?!




început de weekend (că sfîrşit de săptămână nu mai sună cool) dezastruos. dar în nici un caz nu are legătură cu faptul că în părculeţul din faţa blocului au venit unii de la..adp (cred), sau ce doamne-iartă-mă or fi şi s-au apucat să toarne/răstoarne/spargă/strice, în orice caz, să facă hărmălaie. acum că aproape mi-am terminat cafeaua sesizez şi uvertura zilei de azi. au venit copilaşii!!!! yeeey. mămicile astea cred că nu-s întregi la cap. au trezit copii la ora asta şi i-au târât în parc, să-i obosească bine, pentru ca după-amiază să îi bage la program de nani prelungit ca să se facă mari. şi ca să se uite mami în linişte la..."fără sâni nu există paradis". (hmmm... nu am privit până acum lucrurile din perspectiva asta). dar daca tot v-am pus la îndemână linku' ăsta, nu pot sa ma abţin. am căutat un titlu de telenovică, pentru a ilustra cât mai bine modul în care o ard teroristele astea posesoare de copii şi mi-a furat atenţia site-ul acasă tv. şi uite ce mi-a fost dat să citesc. "Telenovela pentru care Edith González a învăţat să călărească, să tragă cu arma şi să mânuiască lasoul, “Doña Bárbara”, vine anul acesta ACASĂ." omg, omg. vai, nu mai pot de emoţie.
îmi închipui că site-ul ăsta e făcut pentru gospodinele care sunt aşa, o idee mai emancipate decât restul mânuitoarelor de polonic şi scutec. pentru că nu e de ajns că toată ziua stau cu ochii înfipţi în...în ecran mah, ce-i cu voi? nu! e nevoie de acest site care să le ofere tot soiul de detalii "picante" (că la noi , detaliul nu e detaliu, dacă nu e şi picant) în legătură cu telenovele ce le vor ţine cu sufletul la gură. mă rog, dacă ar fi după mine...pe ele le ţine altceva cu sufletul la gură, sau în colţu' gurii, dar....din nou, asta e cu totul şi cu totul altă discuţie. ţin să precizez că spumiţele pe care le am în momentul de faţă se datoreaza strict faptului că a trebuit să ma trezesc la ora 9 şi jumătate sâmbăta şi faptului că nu am găsit ceva mai bun de făcut, decât să mă confesez lui blogger. ohhh you almighty one.


revenind, deci există o actriţă care a învăţat să călărească pentru a juca un rol principal. jeez, da' dacă nu ştia să călărească, cum a ajuns actriţă?!?!


mai departe..."Este flatant să ştii că ceea ce faci cu multă dragoste şi dedicare este atât de bine primit de public”, se destăinuie Carmen ". mdeeea...aşa zic şi cucoanele alea care vor să câştige AVN.


Pentru că ACASĂ visele se împlinesc...


Pentru că ACASĂ este locul poveştilor nemuritoare...


Pentru că cele mai frumoase poveşti de iubire se împlinesc ACASĂ...


acasă la cine? că la mine e doar porcuşoru' de Guineea, care ronţăie fericit. păi lui îi convine că m-am trezit. naibii, îi era foame de la 6, de când a răsărit soarele. ce pot să spun? mă duc să văd dacă nu reuşesc să găsesc postul acasă, că ciudatu' de frate-miu l-a scos din grilă. ăsta, tarafu' şi euforia tv. da' nu reuşesc să îi înţeleg pe deplin motivaţia gestului. de fapt nu o înţeleg de loc. chiar nu vrea să petreacă o după amiază liniştită acolo unde sunt "cele mai spectaculoase telenovele"şi "cele mai extravagante producţii"?


'tha fuck???

miercuri, 15 iulie 2009

unii spun că azi e miercuri. da' eu nu-i cred.

  nu-i cred, aşa cum nu-i cred pe toţi vitejii care spun "da, dom'le. să schimbe codu ăla rutier. să faci pârnaie doăjpatru de ore dacă ţi-a trebuit să mergi cu viteză." zic asta, pentru că am aflat că s-a propus un nou proiect de lege, privind modificarea codului rutier. şi când observ atâta înverşunare şi atâta susţinere pentru această....ăăă iniţiativă      legislativă, parcă încep să mă întreb de unde şi până unde atâta entuziasm. 

atât am avut de zis pe marginea subiectului: băieţi...lăsaţi-o jos, că măcăne;)

iar în încheierea acestei emisiuni vă invităm să ascultaţi o minunată compoziţie a cunoscutului grup de violonişti şi rapsozi ai cântecului popular românesc. (ei, săracii nu-s nici una, nici alta. şi nici nu-s români.da' merge.) banda, maestre!

p.s. vouă nu vi se pare că piesa aia a lu' chirila cu d-zeu n-a luptat în iraq şi altele de genu',  e jenantă? a...doar mie? ok.

sursa foto

vineri, 10 iulie 2009

chiar aşa...ce-ar zice mă-ta???

de câteva zile, de fiecare dată, când butonez televizorul şi ajung pe un post de muzici dau peste videoclipul acestei piese. se pare că sunt în urmă cu noutăţile, pentru că single-ul a fost lansat prin mai, dar na, ce să-i faci? oameni suntem...copii facem...(a, nu. asta era din alt film). piesa, după cum ghini aţi observat se numeşte "Ce-ar face mama (uh, oh,uh,oh)". eu sincer, cred că mă-sa, dacă e o muiere cu scaun la cap ar face următoarele:

1. i-ar spune să-şi revizuiască look-ul.maybe is just me...dar nu vi se pare că  aduce graaaav à Gwen Stefani?

 sursa

2. să încerce să se detaşeze de stilul de cântat promovat de Amy Winehouse. s-a cam săturat lumea de rebele drogate care se văicăresc pe podeaua din bucătărie.

3. să aibă grije cu ce golani umblă. că e lumea plină de derbedei care îşi bat joc de fetele oamenilor.  lasă, partea cu o vede taică-su cum suferă. să vezi suferinţă când l-o lua pe iubiţelu' ei cu texte  de genul "Ce intenţii ai cu fiica mea?". 

acum, serios vorbind, au invadat industria muzicală vedetuţele gen Aimee Anne Duffy, Gabriella Cilmi sau Paloma Faith.nu sî mai poati. pentru finalul acestei ediţii v-am pregătit o serie de imagini, ce le surprind pe aceste artiste în toată splendoarea şi gingăşia lor. enjoy!

     sursa

       sursa

sursa 

p.s. mai am DECÂT o nedumerire. de ce  trebuie ca titlul acestor piese să conţină şi acele oh/uh/auch/fsss/burp/bleah/yeah/câh/pârţ and so on. am zis doar. da? s-a notat? n-am dat cu paru'. deşi...poate e cazu' să încep. cineva treţ să o facă şi pe asta.

zi faină să aveţi.muah




marți, 7 iulie 2009

o postare bună se recunoaşte după titlu. acum nu este cazul.

aveam de gând să vă împărtăşesc o parte din piticii ce imi zbârnâiau prin cap, de îndată ce ajungeam acasă. trebuia să fie un post din ăla tripant, că doar de aia mi-am făcut blog. nu doar ca să le arăt ăstora din casă că îs cea mai a drecu şi mai cu studii. sau poate... în fine. continuăm.aşacum unii dintre voi ştiu deja, încurcate sunt căile Romanei(n.r. Piaţa Romană;nu, nu nr 9:P). aşadar mă întorceam, cu greu, acasă. de menţionat că plecasem de dimineaţă într-o pereche de panatloni trei sferturi şi un top, să zic aşa fată. plecasem aşa, şi o zic pentru meltenii care au impresia că există posibilitatea ca tu, ca tipă să ieşi îmbrăcată aşa, numai şi numai ca să ai parte de ceva. NU. în....mama ei de treabă. când îs 35 de grade afară, noi, tipele ne îmbrăcăm mai lejer pentru că leşinăm de cald. înţeles? bine, se exclud speciile alea pe tocuri de 20, cu o imensitate de decolteu, sau mai ştiu eu... daaa şi cum mă grăbeam spre staţia de autobuz, trec pe lângă...ce să vă zic virgulă că era? ca să înţelegeţi mai bine. unul în genu..."frate eu nu am văzut ţâţe dăcât în reviste, şi atunci pe furiş. şi trăiesc cu impresia că femeile e toate leşinate după banii mei (pe care, între noi fie vorba, nu-i avea) şi după ţoalele mele dă firmă. şi e toate nişte zdrenţe şi nişte figurante. da' să dau în fapt, las' că ştie băeatu". genu de mârlan, analfabet, care nu a trecut de "mesinger", nokia...pff să zic n73. şi ce se găseşte ghiolbanu să comenteze? redau din memorie "ăăă ce faci fata? ai ieşit la plim-bare? pă vremea asta? aooolooo da' ce arogantă eşti. n-ai nici cei şapte ani de acasă!" WTF? nu o sa continui să îmi vărs spumiţele aici. am regretat doar că nu aveam atunci la îndemână un prieten de 2 pe 2 care să fie echipat cu o bâtă de baseball. aia e. în orice caz, sper că respectivul o să aibă parte de sex, când i-oi spune eu. şi să ajungă să aibă imresia că masatul încet în baie e zi de sărbătoare. aşa, ca să nu fiu rea. fire'aţi ai drecu de jegoşi :).

încheiem transmisiunea noastră, stimaţi ascultători, cu o minunată piesă din fonoteca de aur a radioperfuziunii române. după cum urmează: La Roux-Quicksand. (nota redacţiei:mi se pare preaa tare piesa:)


La Roux - Quicksand
Vezi mai multe video din Muzica




luni, 29 iunie 2009

nu fi absurd! ba da!

poate că unii dintre voi ştiau reclama asta de la vodafone. daca nu, o ştiu de acum înainte. n-am pus-o pe blog ca să le fac reclamă companiei de telefonie mobilă. sau ca să îmi dau cu părerea despre cât de reuşită este. am decis să o aduc în discuţie pentru că mi-am dat seama cat de haioasă trebuie să fi fost expunerea insight-ului. ceva de genu'..."frateeee îţi dai seama cum ar fi să stea corporatistele câte trei-patru în jurul "fântânii", ca să îşi aştepte rându la băut apă. şi să bea toate din acelaşi pahar, că şefu ăla chitros nu vrea să le mai cumpere pahare. aşea de-al drecu' ce e el. că de aia e şef. să facă ce îi vine." mno...cam aşa văd eu situaţia. iniţial printul mi s-a părut amuzant, şi mesajul bine transmis, pentru că ilustra o situaţie ce pare aberantă. asta până ieri.
să vă eSplic. de vreo săptămână încoa execut cu conştiinciozitate stadiul de practică, prin intermediul căruia voi obţine obligator o adeverinţă necesară asigurării liniştii mele sufleteşti, cum că voi fi şi la anuţ studentă la FJSC. yey!
şi în acest loc fantastic, între aceşti oameni cu care îmi împart orele (la propriu.adică eu plec mai devreme şi le mai las şi lor câteva ore. ce naiba, ma? oameni suntem), în acest colectiv tânăr şi dinamic, aşa cum spuneam....am uitat...anzway. în locul acesta unde vin de câteva zile am descoperit o chestie senzaţională. mă tot întrebam de ce naibii nu ai un amărât de pahar să bei şi tu o gură de apă d'aia rece, de la fântâna din bucătărie. o doamnă respectabilă îmi explică. "păi din cauza crizei conducerea a luat decizia să nu mai cumpere pahare de platic odată cu bidoanele de apă". Bang!
deci e pe bune? adică se poate? ce tare!
şi mă gândesc acum...ce lipsă de respect pentru acest colectiv. păi oamneii ăşia au construit socialismul, au muncit la dezvoltarea unei societăţi...ăăă...multilateral dezvoltate, au jurat credinţă partidului....mă rog...aţi prin ideea. şi nu merită şi ei măcar un platic de ăla?
"nu frate. să bea apă în pumni". ar fi ceva.
promit solemn că mâine voi iniţia un protest spontan, organizat până la cele mai mici detalii, pentru a cere....ceva după care să bem apă. nu. stai! nu era aşa. ceva din care să bem apă. aşa.
în altă ordine de idei pe 29 s-au împlinit 109 ani de la naşterea lui Antoine de Saint-Exupéry. zic. aşa, ca idee.
şi acum pe final, să ascultăm cum dansează Mădălina Manole.


sâmbătă, 20 iunie 2009

despre ceea ce credeţi voi că e într-un fel şi descoperiţi (cu groază) că e exact aşa cum vă imaginaţi. sau nu.


inspirată fiind, de colegul meu Vlad, am decis să imi fac, cum ar veni, bilanţul (ce pompos sună) primului an de facultate. deşi, între noi fie vorba, eu nu consider că s-a terminat primul an, judecând după numărul de (p)restanţe pe care urmează să le susţin, cu succes bineînţeles, în toamnă. da, atunci când se numără bobocii.

să revenim. mi se şopteşte în cască, faptul că m-am îndepărtat niţel de la subiect. eu prefer să cred că am construit o introducere mai elaborată.

anul I. FJSC. bilanţ:

pfff....o fo' ghini wey; şi pot sâ zâc, în afar' c-o fo' ghini. în principiu, nu am făcut nimic altceva decât să îmi prelungesc starea de spirit din clasa a-12-a. sincer vă zic. poate că unii dintre profesorii facultăţii îşi închipuie că odată ajunşi la etajul 6, Bang!, studenţii realizează că se află într-un mediu academic şi vorbesc şi se comportă, ca atare. or, eu tind să îi contrazic. şi nu referindu-mă la mine, ci la concluziile pe care le-am tras în urma observării munuţioase (vorba vine) a colegilor mei. la urma urmei, să fim serioşi. o grupă de elevi care poartă, în timpul seminarului de Tehnici Conversaţionale în Limba Engleză (vă zic, sunt la o facultate unde se poartă cuvintele mari), o bătălie cu cocoloaşe de hârtie, o astfel de grupă, după cum spuneam, vă inspiră o...stai să găsesc cuvântul...o..conduită academică?!? neeeah. get the fuck out of here!!

am descoperit că este ataaat de educativ să participi la cursurile ce se ţin în Tărâmul de Dincolo a.k.a R3 (cine poartă stigmatul FJSC, ştie ce zic, cine nu....asta e:P). 1. penru că te bagă la idei, ca să zic "aşea", în legătură cu obiceiul acela atât de nesănătos, şi atât de răspândit, care se numeşte fumat. 2. pentru că începi treptat să te redescoperi. nu glumesc. participarea la astfel de curse te face să te priveşti dintr-o altă lumină şi să realizezi că ai talente nebănuite. e adevărat mare parte sunt irosite prin desene stupide pe bănci sau pe foi, altele prin stat cu capul în mâini, ascultatul de muzici şi mestecatul de gumă, altele prin sorbitul fiecărui cuvânt rosit de prof (aveţi grijă, cei care procedaţi aşa. la un moment dat, Petcu a spus la un curs cuvinte mari în legătură cu Andreea Marin Bănică. so bewere! închid paranteza.

ar mai fi de zis şi de colegi, şi de seminariile de la Ecologică, dar după aia ar semăna, săracu', postu ăsta cu un pomelnic*. şi nu vrem asta, nu?

de final ar merge ceva gen South Park...you know what, guys, I learned something today. I learned that each person has its own place in this world. and that every individual shoud be treated whith respect. and that we should trust more the persons around us. and that....shut the fuck up! let's get some sweets! yeeah!!

*poate că totuşi voi reveni cu un post despre colegii mei, aceeia despre care chiar pot să vă zic ceva, şi despre...nu ştiu, mai inventez eu ceva până la ediţia de mâine. până atunci, căutaţi în continuare detalii picante în "Pădurea spânzuraţilor ".

sâmbătă, 30 mai 2009

wrong!




din seria "De ce înghiţi cu noduri?" vă prezentăm: warning fail. ştiam eu ca pecsi nu e bun de nimic, dar nici chiar aşa. sursa

poate cineva avea în cap piesa asta. altfel, nu-mi explic.

s-aveţi poftă!

joi, 28 mai 2009

i don't care, i don't care.....

piesa de chill a săptămânii.am nevoie de un hamac şi o limonadă. în rest...totul e ok.

marți, 19 mai 2009

lust for life


Choose life.Choose a job. Choose a career.Choose a family. Choose a fucking big television, choose washing machines, cars, compact disc players and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol, and dental insurance. Choose fixed interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisurewear and matching luggage. Choose a three-piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who the fuck you are on Sunday morning. Choose sitting on that couch watching mind-numbing, spirit-crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pissing your last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked up brats you spawned to replace yourselves. Choose your future. Choose life...

Overdose of vitamins

nu trebuie să te îngrijoreze nimic. de asta se ocupă canalele media. au grijă să îţi toarne în urechi tot discursul despre facilităţi, oportunităţi, merite, şanse, câştiguri, avantaje, bonusuri, oferte, promoţii, reduceri, noutăţi, trenduri etc, şi toate,n-o să îţi vină să crezi, DOAR PENTRU TINE!

tu trebuie să-ţi vezi de ale tale. salută-ţi vecinii dimineaţa, vizitează-ţi părinţii odată pe săptămână, sărută-ţi iubita înainte de plecare, întâlneşte-ţi prietenii, spune-le ultimele glumiţe, mănâncă sănătos, nu face excese, nu consuma alcool sau substanţe interzise, fă mişcare de două ori pe săptămână, nu fuma, nu pierde nopţi. dacă îndeplineşti toate aceste condiţii nu vei ajunge niciodată în situaţia de mai sus.nu vei ajunge un rebut al societăţii. nu vei fi privit cu dojană. nu vei fi criticat cu asprime.şi mai ales nu vei realiza nicicând cât de strâmt e cercul în care alergi. şi nu vei avea nici măcar regretul ca viaţa a trecut pe lângă tine. asta pentru că toţi din jurul tău vor fi mulţumiţi de tine. pentru că singurul tău drog au fost banii. imaginează-ţi doar.....

luni, 18 mai 2009

confused


eşti prea ocupat să te întrebi măcar ce-ai face dacă ai fi pus în situaţia de a nu mai avea acces la doza de fericire. te consideri norocos pentru faptul că nu o să fii in stadiul ăsta niciodată. asta fără să relizezi că eşti deja acolo. asta pentru că de ani buni nu îţi mai poţi contura viitorul fără să îţi planifici riguros resursele financiare. munca ce te robotizează este calea spre banii ce îţi asigură traiul îndestulat şi liniştea momentelor de relaxare. momente în care te gandeşti mereu la oportunităţi de a face mai mulţi bani.mai mulţi bani....mai puţin timp. dar e un sacrificiu care merită. oare?

mai multă muncă, mai mult timp petrecut la serviciu,mai puţin timp petrecut acasă, mai multe certuri,mai multă oboseală, mai mult stres....dar ce contează? tu eşti fericit până la urmă. nu depinzi decât de tine. şi de banii pe care TU îi câştigi. preferi să nu te întrebi niciodată ce s-ar intâmpla dacă într-o zi ai ceda pur şi simplu. şi nu te întrebi pentru că eşti prea bine construit.esti exact cum ar trebui sa fii pentru a te încadra în parametrii normali.

duminică, 17 mai 2009

this is your kingdom...


"în cetatea dreptăţii tale poţi fi ucis. învins, însă, niciodată."(N.Iorga)

imaginează-ţi că accesul la singurul drog căruia te-ai lăsa vreodată pradă, ţi-ar fi blocat. desigur...vom lăsa la o parte faptul că nu poţi rezona cu ideea de a fi dependent de ceva, şi mai ales de un drog. cum ar putea viaţa ta ordonată să se transforme brusc într-un haos, într-un labirint ameţitor şi fără cale de iesire. asta nu ţi se poate întâmpla ţie. tu nu ai cum să devii dependentul fără ajutor.tu esti modelul oricărei societăţi.


eşti persoana aceea punctuală, informată,eficientă,politicoasă,ambiţioasă,devotată,generoasă,organizată.....şi câte şi mai câte. te implici în campani sociale atât cât sa-ţi linişteşti conştiinţa. donezi 2% şi te simţi mai curat sufleteşte. uneori,când ai o situţie mai complexă de clarificat te mai duci şi pe la biserică. te distrezi în limitele bunului simţ. te faci praf de trei ori pe an, de la o vreme încoace. de ziua ta, a prietenei tale şi de Revelion. în rest te împarţi între muncă şi casă, între muncă şi planuri pentru cele zece zile de concediu pe care le vei primi la sfârşitul verii, între muncă şi mofturile prietenei tale, între muncă şi aşteptările şefilor, între muncă şi ceea ce ai fi vrut să fii de fapt.


the end of a useless road


acum stateau cu toţii şi îşi dădeau cu părerea savurând din plin orice element nou. unii au început sa ţeasă poveşti fanteziste în legătură cu viaţa şi trecutul acestui om ciudat. într-un final cineva a reusit să dea de fiul său. l-a sunat, iar acesta a apărut neaşteptat de repede.
atunci când a intrat pe uşă, s-au dat cu toţii la o parte însoţindu-i trecerea cu şoapte si priviri cercetatoare. ajuns în cameră nu a făcut nimic altceva decât să ridice pentru câteva secunde pătura cu care era acoperit tatăl său. a aruncat apoi o privire scurtă în jur, examinând încăperea ce avea acum un aspect sinistru. scrumiere şi mucuri de ţigări peste tot, câteva sticle golite într-n colţ, şi alte câteva rostogolite pe podea, câteva rufe nespalate si televizorul.
nimeni nu se gandise să îl închidă aşa că pe fundal rulau aceleaşi feţe perfid-zâmbitoare,şi aceleaşi ştiri despre întâmplări neverosimile. dintr-un grup de femei care discutau aprins întâmplarea s-a desprins una şi s-a îndreptat spre televizor. a scos cablul din priză murmurând în basma: "Offf…lăsaţi maică mortul măcar acum să aibă parte de linişte….."

vineri, 15 mai 2009

...


treptat s-a îndepartat tot mai mult de ceea ce ar fi trebuit să fie. elev silitor, angajat eficient, părinte responsabil, ruină şi apoi pământ. acum se privea în oglindă fără să se recunoască şi îşi scrijelea nefericirea pe pereţi. iată că ajunsese totuşi într-unul din şabloanele societăţii. era o ruină. privea cu ochi goi la şirul nesfârşit de imagini derulate pe ecran,şi se întreba cum aveau să se sfârşească toate. uneori visa cu ochii deschişi dezastre ucigătoare ce lăsau în urma mii de cladiri dărâmate şi râuri întregi de sânge. se închipuia plimbandu-se pe strazi printre cadrave şi resturi, inspirând mirosul acela greu al morţii, şi savurând panorama oraşului strivit sub propriile ziduri. uneori se întreba ce s-ar întâmpla dacă el însuşi ar fi înghiţit de flacări sau acoperit de cărămizi. Realiza atunci că nu ar fi altceva decât una dintre persoanele ale căror rude nu sunt găsite şi care sunt îngropate din bani publici.
***
lumea se îmbulzea curioasă în faţa uşii, iar unii mai îndrăzneţi intraseră până în hol. cu toţii se adunaseră pentru a verifica zvonul care circula în bloc. prima oară când bătranica de la 4 spusese că e posibil ca vecinul ei să fi murit în casă nu a crezut-o nimeni.mai apoi îngrijoraţi de faptul că nu îl mai văzuse nimeni iesind din bloc de săptămâni întregi s-au alrmat.


placebo in the cold of the morning
Asculta mai multe audio Muzica »

punct



în camera golită de obiecte a căror utilitate nu o mai înţelegea, se lăsase liniştea de mult. zgomotele şi agitaţia lumii de afară se izbeau de pereţii de beton si nu mai ajungeau până la el. în sfârşit vorbele nu îl mai răneau. timpul se împarţea între lumină şi întuneric, pentru că ceasul care stătea odinioară pe perete se transformase într-o grămăjoară de cioburi şi plastic. singurul lucru care anima încăperea era un televizor vechi şi prăfuit. pe ecran rulau haotic aceleaşi războaie, aceleaşi feţe perfid zâmbitoare şi aceleaşi ştiri despre întâmpări neverosimile. lumea devenise pentru el un circ ale cărui jonglerii şi trucuri le ignora cu desăvârşire. obosise să se tot supună şi din când în când să se răzvrătească împotriva regulilor şi restricţiilor unui sistem ce îi controla toate gândurile şi dorinţele. obosise ca de atâţia ani să-i fie impuse şabloane şi tipare. se săturase de statutul de neadaptat în care societatea hotărâse irevocabil că se încadra.



îşi amintea în răstimpuri de vremea în care crezuse în el, în zâmbete şi promisiuni,în ceea ce alţii spuneau că va fi un viitor fericit, şi mai ales în oameni.cu timpul a realizat că se îndepartează tot mai mult de ceea ce i se cerea să fie. nu suporta ipocrizia şi nonşalanţa cu care îi erau băgate pe gât modelele oamenilor „de valoare".nu suporta gandul că toate acele personalităţi despre care se sriau rânduri întregi de elogii şi laude nu erau la urma urmei decât o mână de oameni cu un oarecare talent.îl enerva ideea de a ignora cu desăvarşire omul din spatele operei, întâmplările şi trăirile din spatele textelor şi nu concepea ca istoria să fie redusă la o înşiruire de date. o astfel de atitudine n-a fost pe placul celorlalţi. era privit ca un element anormal. devenise "un caz".