8 reguli simple pentru a trece cu bine peste sărbătorile de iarnă.

evident că nu o să găsiţi nici un ghid în rândurile de mai jos.

[nu prea îmi place să dau peste casuţa asta goală de la blogger, dar asta este.]

se făcea că a trecut crăciunul cu ale sale blamate mese şi dezmăţuri de natură alcoolică. se făcea că după un drum oribil ( subliniez: oribil) cu microbuzul, un leşin anticipat (da, leşin, pentru că atunci când oboseala îşi spune cuvântul în cazul meu nu se poate vorbi de aţipit/adormit, aşa cum li se întamplă altora. se poate orbi despre leşin. direct. total.) şi după multe, multe ţigari şi cafele consumate împreună cu mami, ei bine, se făcea că mi-a dat prin cap să îmi pun bilanţul lui 2009 aicişa pe blog. că doar blogger'ul e mare şi milostiv. e drept, trebuie să o recunosc, m-a inspirat postarea lui Vlad aka za chief, dar asta-i altă poveste.

2009. presupun că dacă o să îmi scriu aici bucuriile şi eşecurile acestui an şi o să fac şi o listă cu promisiuni pentru anul următor am mai multe şanse să.... să ce?

să vedem.

ar fi în primul rand trei locuri de muncă prin care am trecut. nu spun că ar fi fost al naibii de amuzant şi în nici un caz că am câştigat pe undeva un salariu (hmm să îi zic rezonabil pentru standardele studenţeşti?) nu zic. trec doar în catastif şi treaba asta.

că am reuşit să iau examnenul al irp si la petcu şi am luat prag la încercarea de a obţine permisul auto? să zicem.

două momente extrem de importante ar fi următoarele trei:

rev'ul la sibiu, escapada la mare şi concertul IAMX.

toate trei se leagă....nu ştiu cum. nu ştiu prin cine. sau poate că ştiu dar despre asta nu se vorbeşte pe blog. nu e frumos. manierele mele de pension nu îmi permit.

sau poate faptul că în momentul de faţă sunt [prea] fresh şi e posibil să nu fiu elocventă în măsura în care mi-aş dori să fiu. pam pam.

episodul Sibiu.....nu are rost să pomenesc.

în schimb mini vacanţa în vamă şi concertul....awwwww. (a se citi butterflies in mi stomach)

ar mai fi de menţionat aici şi beţia cruntă post-rev, despre care nu ezit sa spun că poate fi catalogată drept un episod ruşinos în viaţa oricui.una peste alta....a fost frumos.

aaa...să nu uit. să nu uit să pomenesc faptul că anul acesta am avut parte de un crăciun (aproape ) cum mi l-am dorit. chiar clişeistic aş putea spune. cu multă zăpadă, cu vin fiert (with extra sugar) cu două pisici leneşe şi grase pe lângă mine, multă zăpadă, râsete şi veselie. a, da şi colindători. colindători aka copilasi de 9,10 ani îmbujoraţi şi fericiţi.

m-am răzgandit în ceea ce priveşte promisiunile pe 2010. nu o să le arunc aici. o să mi le spun mie şi poate, cine stie? cuiva drag.

drag de tot. care s-a încăpăţânat să facă din plecarea înspre Bucureşti un eveniment mult aşteptat. (de către mine evident). se iartă, pentru că, în schimb a făcut ca anul ăsta să fie cel mai frumos de până acum.

so...what can i say now? nimic în afară de distracţie plăcută în toate locaţiile fără net în care o sa ajungeţi şi cam atât.

the sweet delays

Every touch is sacred, when they leave the room....

se pare ca s-a facut decembrie afară. se pare că s-a făcut şi frig şi viscol. parcă ar fi vreme de mers pe pârtie sau de stat la Tătuca la o cana de ceai negru cu lapte. să fie şi o tablă sau un whist...cine mai stie? sau poate că o fugă în Vamă să vedem marea iarna...

trecând peste această introducere haotică, rămâne ideea că a venit vacanţa şi că se cam termină şi anul ăsta. (ceea ce nu o să vedeţi, cu siguranţă, în continuare este un bilanţ pe 2009. şi nici planuri măreţe pentru "anul ce va să vie".)

ciudate zilele astea cu viscol şi zăpadă! ciudate tare! dar cel mai ciudat lucru este senzaţia de linişte care s-a aşternut peste toate cum s-a făcut seară şi cum s-a lăsat frigul de tot. îmi place să văd Bucureştiul aşa. nins. îngheţat. îmi place să mă uit copacii din părculeţ, la casele de lângă blocul meu (case care au deja tot felul de beculeţe şi decoraţiuni puse pe la geamuri şi uşi), la leagănele acoperite de zăpadă şila felinarele cu lumina gălbuie. e clar că oraşul văzut aşa cum e seara nu are nici un farmec în timpul zilei. e atît de agitat şi de stresant încât elemente precum zăpada sau ploaia îl fac să pară de nesuportat. e mult mai liniştitoare imaginea asta de colos amorţit sub gheaţă.

ce ar mai rămâne de făcut, acum că nu sunt nici la munte, nici lângă cana de ceai? mai deschidem radioul, mai punem o muzică, mai aruncăm un lemn pe foc....mai privim la ninsoarea de afară...şi ne punem pe aşteptat. poate că voi îl aşteptaţi pe "moshu"! eu o să aştept să treacă euforia asta a "sărbătorilor în familie" şi să revină oamenii la sentimente mai bune de genul ieşit în lume, socializare, discuţii şi tot aşa. până una alta o să merg să îmi fac o cafea neagră şi bună să vedem cum se mai schimbă perspectivele.